Unitatea familiei este un factor foarte important al stării de bine a fiecărui individ dar și un factor de stabilitate, un suport, o resursă importantă de energie și de echilibru.Atunci când există un membru al familiei care se confruntă o boală cronică sau cu o deficiență (fizică sau psihică) acea persoană va avea parte de atenție suplimentară din partea celorlalți, ca suport, prețuire și din iubire. Acesta este un lucru benefic și absolut necesar pentru cel aflat în suferință, dar să nu uităm că și ceilalți membri ai familiei au de suferit, pe lângă cel drag lor. Una dintre cele mai frecvente greșeli pe care le fac părinții unui copil cu o astfel de problemă este să se concentreze aproape exclusiv pe copilul bolnav, aproape uitând de celălalt copil (ceilalți copii) sau poate chiar de partenerul de cuplu. În acele momente apare erodarea relațiilor familiale, scăderea încrederii între membrii familiei, scăderea stimei de sine al celui care nu mai are parte de atenția de care se bucura în trecut. Apar apoi și sentimente de vinovăție (eu sunt sănătos în timp ce fratele/sora mea nu este), auto-acuze, poate chiar și ideea că persoana respectivă nu este suficient de bună, acesta fiind motivul pentru care a pierdut afecțiunea celuilalt. În anumite cazuri există tendința ca și copilul sănătos să dezvolte o serie de probleme (de ex. alergii) pentru a putea avea parte de îngrijire și atenție, pentru a putea petrece mai mult timp în prezența mamei/tatălui care vor fi nevoiți să se ocupe mai mult de el.
O altă abordare greșită, dar mai rar întâlnită, este aceea în care părinții alocă foarte mult timp și atenție copilului sănătos, din teama ca acesta să nu se simtă neglijat. Un astfel de copil va crește cu ideea că el este singurul important, că i se cuvine cam tot ceea ce își dorește și nu va ști să accepte un refuz, o respingere sau o critică din partea colegilor de școală, a cadrelor didactice sau a prietenilor. Va învăța practic să se comporte într-o manieră egoistă, în care nevoile lui vor fi puse întotdeauna înaintea nevoilor celorlalți iar când se va lovi de un refuz se va simți jignit, atacat, neimportant neștiind să gestioneze o astfel de situație. Micul univers idealizat de acasă nu se mai regăsește în afara familiei, unde realitatea diferă mult de ceea ce știa sau de așteptările sale. Apar sentimente de frustrate, nemulțumire, dificultăți de socializare, de integrare în grup, acuze la adresa celorlalți, tristețe, anxietate sau poate chiar depresie.
Niciodată nu este ușor să ai un membru al familiei cu o deficiență sau cu o boală cronică dar este necesar ca cei implicați să ia decizii legat de această situație având în vedere întreaga familie, nu doar pe cel suferind. Acolo unde există coeziune, răbdare, înțelegere vor exista și resurse pentru ca dificultățile generate de boală să fie mai ușor depășite.
Sănătatea nu este un privilegiu, ea este normalitate dar nu exclude nevoia de afecțiune, căldură sufletească, disponibilitate afectivă sau de conectare și nu trebuie neglijată (dar nici supraapreciată) nevoia celui sănătos de a fi iubit, de a se simți apreciat, important sau valoros.
Suferința unei persoane dragi poate reprezenta un factor care să dezbine o familie, să o scindeze, sau, din contră, să o facă mai puternică, atât timp cât nu uităm că fiecare membru al familiei este important și merită să fie iubit, indiferent de cât de generoasă sau de zgârcită pare că a fost cu el natura.
